Vin anumite momente in viata cand iti doresti atat de tare un lucru, incat uiti complet de frici, blocaje sau orice altceva ar incerca sa te tina pe loc. Asa a inceput si povestea mea.
Mauritius era de mult pe lista. Imi amintesc cand am auzit prima data despre acest loc, cu 10 ani in urma si ma gandeam daca eu voi putea sa ajung vreodata acolo.
Dupa o vara in care nu am iesit din tara, perioada in care am schimbat locul de munca, imi doream foarte mult sa plec intr-o vacanta. Simteam ca ajunsesem la epuizare si nivelul meu de motivatie era foarte scazut. Timp de o luna am cautat bilete de avion, in mare parte pentru Europa, dar nimic nu se concretiza. Pana cand, nici nu mai stiu cum sau de unde mi-a venit ideea de a pleca in Mauritius.
Deja stiam cam ce este de facut pe acolo, asa ca am hotarat ca cel mai potrivit pentru mine, fiind singura, ar fi sa apelez la o agentie de turism care sa ma ajute cu zbor, cazare si transfer. Eu imi doream foarte mult sa ma cazez in zona Le Morne, mai exact la unul dintre hotelurile din lantul Beachcomber. Deci era varianta asta sau nimic, ramaneam acasa. Agentiile de turism la care am apelat, imi ofereau un pret mult prea mare si nu au reusit sa-mi gaseasca un loc la hotelul preferat de mine.
Si asa am ajuns sa-mi rezerv si organizez totul pe cont propriu. Am luat biletele de avion si cazarea cu 2 saptamani inainte de plecare. Nici acum nu stiu de unde am avut atat curaj sa fac asta, tinand cont ca timpul era foarte scurt si trebuia totul pus la punct. Inainte de a pleca am luat legatura cu un sofer/ghid de acolo si m-am asigurat ca ma poate ajuta cu transferul de la aeroport, si cu organizarea catorva excursii pe care voiam sa le fac pe insula.
Imi amintesc si acum ca in ultima seara inainte de plecare nu am putut dormi, si ma tot intrebam ce a fost in capul meu sa fac asta, sa plec singura atat de departe. Ma gandeam la faptul ca o sa-mi fie greu si ciudat sa mananc singura la restaurant. Aveam mari emotii si regretam putin decizia luata, dar nu am lasat asta sa se vada in exterior.
Cand am ajuns in aeroport, mintea mea isi facea tot felul de scenarii: daca nu ma incadrez cu bagajul, poate am ales ceva gresit atunci cand am cumparat biletul, daca o sa pierd cel de-al doilea zbor si asa pot continua la nesfarsit.
Am avut un zbor cu escala in Istanbul si pana acolo totul a decurs foarte bine. Dar in momentul in care am ajuns la poarta de imbarcare catre Mauritius, atunci cred ca am constientizat ca eu chiar fac asta, chiar plec singura in Africa, pe o insula in mijlocul Oceanului Indian.
Ajunsa acolo, am uitat tot: scenariile pe care mi le facusem inainte au disparut complet. Eram doar eu, pe o insula verde, plina de vegetatie, cu oameni calzi si primitori.
Cele 7 zile petrecute acolo au trecut foarte repede: m-am bucurat de plajele cu nisip fin, de palmieri, de apa turcoaz, de fructe, de mancarea traditionala si de apusuri. Ritualul meu de seara consta in a admira apusul. Deja stiam ora la care incepea soarele sa apuna, stateam acolo pe plaja si ma uitam la el pana se intuneca de tot. Mauritius m-a rasplatit cu apusuri de care o sa-mi amintesc o viata.
Ce pot sa mai spun? Ca m-am simtit rasfatata in toate acele zile, personalul hotelului a fost foarte dragut si atent cu mine. Chiar si turistii treceau pe langa mine si imi zambeau fara un motiv anume.
In Mauritius am descoperit o versiune a mea cu totul diferita fata de cea de acasa: o persoana deschisa, sociabila, careia nu ii este teama sau rusine sa ceara ce are nevoie, care intreaba atunci cand ceva ii este neclar si care are curaj sa faca orice isi doreste. Aici pot spune ca am fost eu, cea reala. Si cred ca asta este farmecul insulelor exotice, sa-ti dea jos, strat dupa strat, fiecare masca si sa poti ajunge la adevarata ta versiune.
Mi-a fost foarte greu sa ma acomodez din nou cu viata de acasa dupa zilele petrecute acolo. Chiar si acum imi lipsesc apusurile, fructul pasiunii si sunetul pasarilor. Imi este dor chiar si de soparla mea care in fiecare seara venea pe balcon si ramanea acolo peste noapte.
Aceasta vacanta m-a invatat ca nu exista limita atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, din suflet. Atunci cand simti chemarea, nu mai poti renunta, pur si simplu faci lucrul respectiv, fara nici macar sa sti de ce, pentru ca asa simti si asta e suficient.
Si inca un lucru important: orice refuz e o redirectie catre ceva mult mai bun. Toate incercarile mele de a pleca pentru cateva zile in Europa nu s-au concretizat pentru ca mi se pregatea ceva mult mai potrivit pentru mine in acest punct al vietii. Faptul ca am plecat singura intr-un loc atat de indepartat mi-a dat multa incredere in mine si mi-a crescut mult stima de sine.
In viata de zi cu zi, de fiecare data cand ma simt trista, plictisita sau obosita, incerc sa ma conectez cu verisunea mea de acolo, sa readuc momentele si trairile de acolo, aici in momentul prezent. Uneori e greu, alteori ma incarc cu recunostinta si asta ma ajuta.
Pe final, pot sa spun ca a pleca singura in Mauritius a fost cea mai buna decizie pe care am luat-o vreodata. Probabil daca stiam cate lucruri frumoase ma asteptau acolo si nu m-as fi dus, as fi regretat si acum. Si da, este unul dintre cele mai frumoase locuri in care am fost. Pentru mine este la acelasi nivel cu Bali, inca nu ma pot hotari care imi place mai mult. Si nici nu cred ca e nevoie sa o fac, este loc pentru amandoua in inima mea.
by Andreea Simion