“Trăiește-ți viața exact așa cum îți dorești.”

Când stăteam în fața ecranului, la calculator, și eram la un click distanță de a mă înscrie la școala de Digital Nomads, m-au năvălit o grămadă de temeri. De la faptul că eu nu mă consideram digital nomad, că acest curs sigur nu e pentru mine, că eu doar scriu pe blog și atât, că nu sunt călător full-time, și un milion de alte gânduri care încercau să mă oprească din a face acest pas (așa cum mă opriseră și în anii trecuți, pentru că nu era prima oară când ajungeam pe site-ul tău). Am făcut atunci ceea ce ți-am mărturisit că fac mereu când îmi este frică, dar vreau totuși să merg înainte. Am numărat până la trei și am dat click pe butonul de înscrie-te acum.

Școala de digital nomads nu este pentru oricine, și asta cred că a fost ceea ce m-a atras inițial, pentru că eu nu căutam soluții magice de a face bani din blog sau alte trucuri de a mă îmbogăți peste noapte. Avem nevoie de claritate, de a înțelege mai bine pentru cine scriu și cum pot să fac un business din asta, și fix asta am reușit să obțin la finalizarea cursului.

După ce am completat primele module ale cursului, totul a luat formă și amploare și așa am ajuns la proiectul actual, Crossing Border Stories. Proiect care mi-a adus și prima propunere de colaborare.

SF12

Iuliana Papuc
Crossing Border Stories

Produsele noastre sunt create cu iubire și responsabilitate pentru tine. Dacă vrei să îți transformi visele în realitate, atunci aici vei găsi ajutor, inspirație și pași clari de urmat.

Iată ce spun studenții mei:

Mulțumesc din suflet, Ioana! Fiecare pas pe care îl facem alături de tine este memorabil. Ești o reală binecuvântare și un OM superb! Mulțumesc Lui Dumnezeu că te-a scos în calea noastră. Ești mai mult decât un mentor și un coach extraordinar, ești o comoară. Pui atât de multă dragoste în tot, te implici 101% și pe lângă competențele minunate, ai un suflet imens. Iar asta se vede din plin.

CQFX1215

Bogdan Petric
Dream Experiences

Nu știam cum sau de unde să încep și eram cu încrederea la zero. Tu ai crezut în mine - așa cum poate nimeni nu a făcut-o. Și, cel mai important, mi-ai reamintit, de fiecare dată, sa fiu EU, să mă ascult și să scriu așa cum simt: simplu și autentic. Practic, pe lângă faptul că m-ai învățat să scriu, m-ai ajutat să depășesc multe convingeri legate de cine sau cum ar trebui să fiu ca și blogger sau vlogger de travel.

1

Andreia & Ion
Hai Hui In Doi

Când m-am înscris la Şcoala de Digital Nomads am cerut claritate şi asta am şi primit. Cel mai mare câştig rămâne pentru mine întâlnirea cu profesorul şi omul Ioana Budeanu.

4

Ioana Dordea
IoanaDordea.com

Energia ta, cuvintele tale, întrebările tale, exercițiile din curs, încurajările, vulnerabilitatea ta, curajul tău îmi sunt una din cele mai mari binecuvântări trimise de Univers.

2-2

Simona Toma
Postcards Diary

M-ai ajutat enorm să capăt încredere că ideea mea de business nu este nici naivă și nici utopică, ci realizabilă și interesantă. Apoi, am prins mai mult curaj să mă exprim și să nu rămân în umbră, un pas important atunci când te prezinți pe cont propriu. Este o reală plăcere să colaborăm în cadrul programului de Mentorship și pentru că ai mereu idei noi si fresh, o viziune uluitoare asupra lumii și foarte multă iubire pentru oameni. Nu în ultimul rând, ești un foarte bun profesionist și asta se vede în tot ceea ce faci.

contact

Elisabeta Sandu
Elisa Weddings

De-abia acum realizez cat de important a fost sa te descopar! Imi amintesc ca ti-am scris plangandu-ma, bineinteles: “eu visez, as vrea, dar nu prea pot pentru ca am copii si nu pot pleca mult….”. Tu mi-ai dat incredere si am realizat ca pot face orice imi propun si ca piedicile in a-mi urma visurile sunt doar cele din mintea mea, ca nu exista scheme exacte si ca le putem personaliza dupa ceea ce suntem. Continutul scolii de Digital Nomads contine toate elementele necesare si m-a determinat sa imi depasesc limitele.

andra

Andra Calciu
AndraCalciu.com

M-a ajutat foarte mult Scoala de Digital Nomads. Pentru mine, a fost primul pas si cel mai important. Pana la programul tau nici nu stiam ca aceasta ocupatie este o optiune. Stiam doar ca nu ma vad lucrand la multinationala pentru totdeauna. In plus, pe decursul programului tau, m-ai ajutat sa gasesc in mine motivatia de care aveam nevoie si sa imi infrunt temerile.

Palace-Seul

Ingrid Kirita
Ingrid Zen Moments

Dacă n-ar fi existat programul tău, cel mai probabil și acum aș fi scris doar pentru mine, într-un blog pe care l-aș fi citit doar eu. Știi cum se spune, răspunsul este deja în fiecare dintre noi. Însă de multe ori avem nevoie de confirmări din exterior, piloni care să ne susțină în cazul în care lucrurile nu merg așa cum le-am plănuit. Programul tău a fost exact acest pilon pentru mine.
fbt

Andrada si Petri
Lumea-n dar

Pe langa toate informatiile practice si idei despre cum sa faci lucurile sa mearga, mi-ai dat in primul rand aripi si curaj. Eu cochetam de o vreme cu ideea unui blog de calatorii, ca oricum toti prietenii apelau la mine pentru sfaturi de vacanta. Insa m-am blocat de multe ori la gandul ca sunt atatia altii cunoscuti, care scriu mai bine decat mine si de ce ar dori cineva sa citeasca fix ce scriu eu. Intamplator am dat de tine si fantastica ta energie pozitiva m-a impulsionat foarte mult.

Machu2BPichu2B10

Alina Ceclan
The Happy Kid

De-a lungul timpului am trecut prin diferite stadii, am urmat diferiti maestri pana cand mi-am gasit locul. Cu cat am avut mai multa incredere in mine cu atat am indraznit sa fac si mai multe lucruri. Din ultimele doua cursuri urmate tot sub indrumarea ta – Make Money Your friend si Momentum am invatat sa pun viata in afirmatiile pe care le rostesc zi de zi, am invatat sa pun suflet in povestea pe care mi-o scriu asa cum vreau, cand vreau. Astazi am energie sa continui datorita programelor tale.
madalina

Madalina Olteanu
Around my dream

Scoala de digital nomads mi-a deschis ochii, ca intr-adevar un vis poate deveni realitate. Toate acestea cu multa munca si perseverenta. Iti multumesc, Ioana, pentru aceasta oportunitate. Si lui Vlad pentru minunatele sfaturi cum sa faci o fotografie care sa vanda!

JAP_8299-01-01

Izabella Miklos
Be Free Be Zen

You saved my life, Ioana! De la tine am învățat să cer mai mult de la viață pentru că te-am cunoscut într-o perioadă în care era furtună în viața mea și tu mi-ai arătat soarele de dincolo de nori. De la tine am învățat să visez mai mult și să fac lucrurile să se întâmple because I deserve that.

IMG_20190508_074243_211

Alexandra Calinoiu
AlexandraCalinoiu.ro

Creăm împreună varianta ta nelimitată.

ALEGE ACUM PROGRAMUL DE MENTORSHIP

CITEȘTE AICI POVEȘTILE STUDENȚILOR MEI:

5

Bogdan Petric

“Iubește necondiționat și iartă mult!”

5

Iuliana Papuc

“Trăiește-ți viața exact așa cum îți dorești și lasă-i și pe ceilalți să o facă.”

5

Elizabeta Sandu

“Există nenumărate posibilități în jur și TU poți alege ce vrei!”

5

Simona Toma

“M-am aruncat în viață cu totul. Și nu am niciun regret.”

IoanaD

Ioana Dordea

“Încrederea și credința sunt cele mai importante”.

IoanaD

Andra Calciu

“Meriti sa-ti descoperi cea mai buna versiune a ta”

IoanaD

Maria Iorga

“Ma daruiesc pe mine lumii”

IoanaD

Andrei Olteanu

“Fa o prioritate din lucrurile care conteaza cu adevarat pentru tine”

Ingrid2BKirita_1

Ingrid Kirita

“Am invatat ca pot face orice!"

Ingrid2BKirita_1

Izabella Miklós

“Sa fii digital nomad inseamna munca, pasiune si sa vezi totul ca pe o binecuvantare”

Ingrid2BKirita_1

Alina Ceclan

Cum sa calatoresti in jurul lumii cu familia.

Ingrid2BKirita_1

Madalina Olteanu

“Sa fii digital nomad inseamna o asumare completa a celor mai indraznete visuri”

Thailanda2B-2BChiang2BMai2B-2BSanctuar2Belefan25C8259Bi2B-2BVis25C42583tor2Bprin2Blume_4586

Oana Grozavu

“Dacă îți este dat un vis, îți este dată și calea”

Thailanda2B-2BChiang2BMai2B-2BSanctuar2Belefan25C8259Bi2B-2BVis25C42583tor2Bprin2Blume_4586

Cristina Maier

“Intoarce-te la imaginatia copilariei si creeaza-ti viata pe care ti-o doresti.”

Thailanda2B-2BChiang2BMai2B-2BSanctuar2Belefan25C8259Bi2B-2BVis25C42583tor2Bprin2Blume_4586

Eugen Demeterca

Omul-spectacol sau cum să tragi la poarta visurilor tale.

Thailanda2B-2BChiang2BMai2B-2BSanctuar2Belefan25C8259Bi2B-2BVis25C42583tor2Bprin2Blume_4586

Alexandra Calinoiu

“Nu scriu ca să umplu spații, ci ca să umplu suflete.”

fbt

Andrada si Petri

"Libertatea înseamnă curajul de a face ce-ți dorești."

fbt

Hai Hui in 2

"Imposibilul este posibil!"

fbt

Mia Lungu

“Lasa-ti mereu iubirea sa fie mai puternica decat frica!”

fbt

Nicoleta si Nicu

Calatorii visatori – Indrazneste sa fii fericit!

IMG_1525

Flavia Andrei

Despre libertate, iubire si calatorii.

IMG_1525

Ioana Poienaru

“Lucruri bune se intampla celor care indraznesc!”

IMG_1525

Mariana Ghiță

“Schimbarea se întâmplă oricum. Nu mai forța.”

TRĂIEȘTE-ȚI VISUL

DACĂ EI AU REUȘIT ȘI TU POȚI

Studenții mei au urmat programele oferite aici, au acționat in direcția viselor lor, călătoresc prin lume și își trăiesc viața pe care și-au dorit-o.

Fă astăzi primul pas spre visul tău.