Antreprenoriatul asta este al naibii. Adica este asa cum ti-l imaginezi tu ca poate fi. Eu mi l-am imaginat greu, ca stiam de la tata. Insa vad cu ochii mei oameni fericiti. Tind sa accept lucrul asta 🙂
Sunt un om binecuvantat. Am rezistat doar in 6 joburi de-a lungul a vreo 4 ani. 3 in Iasi si 3 in Bucuresti, sa fie o balanta. Pentru ca “asa trebuie” si “asa ai si tu bani”. Cinci din ele foarte naspa, unul bun – sau, ma rog, ala in care mi-am dat voie sa fiu eu si am primit aplauze la scena deschisa :))
Apoi am descoperit calatoriile si asta a fost. Still is. Am incercat TOT. M-am facut freelancer si digital nomad, inainte ca astea sa fie termene la moda. Din dorinta, din nevoie, din iubire. Ca freelancer – a fost cea mai neagra perioada din viata mea. Lucram pentru altii (ca orice alt job), doar ca munceam zeci de ore, pentru 5 clienti diferiti, si banii – well, erau pe masura placerii pe care consideram ca o merit in viata asta.
Am scris mii si mii de texte. Si acum ma uit cu ochii pe jumatate inchisi la ce am putut sa fac si sa produc. La cati oameni am apelat. La ce artificii am creat doar ca sa fiu acolo, in lume, unde imi este rostul.
Si, evident, totul s-a incheiat cand eram pregatita. O noapte, lacrimi, pierdut tot, no way out. Dupa toate dramele, n-am mai avut de ales:)) M-am ridicat si am creat ceva si am devenit antreprenor. Fara sa pun vreodata astfel de etichete pe mine. Totul s-a intamplat peste noapte, dupa 10 ani de munca.
Ce a urmat? Ah, o aventura. Implinesc acum, in martie, 7 ani de antreprenoriat. M-am gandit vreodata sa renunt? Well, la fiecare 2 luni fac asta. Ma testez. “Cum ar fi, fata draga, sa iti iei un job? Cum ar fi sa lasi totul si sa fugi?” Still here, still strong.
Stiu ca toata lumea discuta despre cat de misto este sa fii antreprenor, deci liber si independent si cool. Si asa este, no doubts about that. Insa azi voi vorbi despre partea nevazuta a aventurii, ca atunci cand ajungi in padure si vezi un rahat de urs si fugi.
Ce probleme am intampinat in 7 ani de antreprenoriat
- Cu actele la control
La inceput, obtineam sponsorizari pe banda rulanta. Lumea admira talentul meu la scris si imi dadea bani sa-mi implinesc visurile. Insa interveneau contracte, acte din asta, stii tu :)) Am lucrat pe firmele altora, blessed be.
Apoi si-a facut Vlad un SRL-D pe numele lui si lumea a fost a mea. Am tinut eu conta, cu ceva interventii de la contabili care nu prea intelegeau ce fac. Anyway, a expirat cand eram in Bali si am lasat-o sa plece, cu iubire.
Mi-am dorit mai mult: remote, international, easy, fun, freedom.
De abia acum, dupa 7 ani, am ceva care ma multumeste din mai multe puncte de vedere: am o firma internationala (XOLO, in Estonia, cu plata in euro, si carduri pe Transferwise), am o firma in Romania, am carduri care ma ajuta sa calatoresc, am conturi bine stabilite pt ce si cum. Inca imi tin singura contabilitatea, ceea ce sper sa se schimbe curand.
- Ia clientii, neamule!
Am facut de toate pentru toti. N-as termina niciodata de povestit cat m-am framantat cu promovarea, cu marketingul, cu lumea asta.
Indiferent cat de tare am crezut in munca mea, in mine, uneori clientii nu vin. Asta este adevarul adevarat. Pai, si ce poti face? Nimic. You fuckin’ let go.
Aici depinde de credintele fiecaruia legate de bani. Eu am preluat din familie o lipsa, o neputinta. Insa am lucrat la asta vreo 6 ani.
Acum cu cat ma distrez mai mult si nu mai “am nevoie”, cu atat vin mai multi clienti la mine, fara sa fac NIMIC.
- Esecuri, dam esecuri, eftin.
Am simtit esecul ca o ghilotina. Am promis, am plecat, m-am intors mai devreme decat “termenul”. Am creat, am crezut in munca mea, am pus totul acolo, la vedere, si nimeni n-a reactionat.
Venind la pachet cu o “rejection wound”, totul s-a amplificat.
Am avut momente cand am primit TOT, even more, si m-am trezit in resorturi de lux, cu majordomi si masini si lux – intrebandu-ma – de ce eu? cine sunt eu sa merit atat de mult?
Am lansat programe la care s-au inscris 2 oameni.
Am trimis sute de emails care n-au primit raspuns.
Tin minte si acum un fel de concurs pentru un grant – in Romania – pentru care am fost senzationala – si am fost respinsa. La doua zile, am plecat in aventura vietii mele.
Ideea despre esecuri pe care am invatat-o the hard way este ca “exista ceva senzational in toate astea”. Altceva foarte foarte misto este pus deoparte pentru mine.
- Bani de tigari sa avem.
Stiu un lucru – abia in ultimii ani mi-am dorit sa fiu super bogata pentru ca merit. Inainte tot ce voiam era sa plec. Sa fiu acolo, pe drum, in viata. Sa am bani de tigari, de un pat intr-o singura noapte, apoi mai vad.
Am plecat exact asa. Am facut inconjurul Asiei de SE cu bani de-o noapte.
Visurile – si nu prostitutia – sunt cea mai veche meserie din lume. Pentru ca atunci cand ai un vis, ceva se intampla. Nici acum nu pot explica exact ce. Lumea se da peste cap. Universul te tine.
Cand n-o iei razna pe ce nu ai si mergi, pas cu pas, asa cum este, inainte, spre sufletul tau, Bunutul iti aduce si acel CUM.
- Curajul vine din anxietate si nu e asa cum credeam.
Curaj nu inseamna sa te dai cu parapanta si sa dormi la hostel.
Curaj inseamna sa iti fie frica de fiecare pas pe care il faci si totusi sa-l faci, inseamna sa nu dormi, inseamna sa fii calm si s-o iei razna, inseamna sa fii vulnerabil si sa ceri ce naiba vrei. Inseamna sa dormi la 5 stele si sa bei o bere la 50 de lei in Dubai – desi contul urla ca nu-ti permiti, pt ca asa esti tu si asta iti place.
Curaj inseamna sa stai pe malul marii si sa te relaxezi, desi ar trebui sa scrii 20 de articole. Curaj inseamna sa spui NU la tot ce nu-ti place. Curaj inseamna sa iei biletele alea. Curaj inseamna sa te urci in avion, desi ti-e o frica de moarte si n-ai nici macar bani de o noapte.
Curaj inseamna ca dupa ce ai trecut prin 5063 de cutremure, si te trezesti noaptea uda de anxietate, sa spui MULTUMESC, si sa te culci la loc.
Curaj inseamna sa dai si sa crezi, inainte de a primi si a vedea.
Cumva, intr-un fel, totul se rezolva.
- Cere tu ca mie mi-e rusine.
Toata viata mi-a fost frica sa cer ajutor, ca nu cumva sa fiu considerata neputincioasa, proasta, defecta.
Si totusi am cerut. Cand am avut un vis din ala de-ti taie respiratia, nimic n-a mai fost nepotrivit. Am scris emails la prieteni, la Oprah, la Arianna Huffington, la Matthew McConaughey, la Obama office, la agentii, la toata lumea.
Nimanui nu i s-a parut ceva nasol. Am primit raspunsuri? Da, de la toti de mai sus. Ah, ca n-am avut curaj sa fac tot ce mi-au spus, este ok. Aleg sa me iert ca n-am luat viza si n-am fugit la Oprah, ceve ce altii si-ar dori o viata.
Ma aleg pe mine si aleg sa cer. No shame. Este oricum o chestie inventata de cei care nu fac nimic.
Stiu ca scriu cele mai bune emails din lume, mi-au spus-o cei mai bogati si puternici oameni din lume, so I just do that. all the freaking time. no matter what.
- La urma urmei, cine esti sa faci asta? Sa predai. De ce? Esti vreun profesor, vreun psiholog, vreun healer? LOL
Probabil ma abtin eu sa fac ceva senzational de bine pentru ca n-am avut parte de mult hate de-a lungul antreprenoriatului meu.
Uneori mai primesc ce am scris mai sus. Si vreau sa lamuresc asta.
Sa primesti hate este cel mai bun lucru care ti se poate intampla vreodata. De ce? Pentru ca inseamna ca misti ceva in oamenii aia. Sa fii trigger este your fucking purpose.
Sa predai ce stii si prin ce ai trecut este cea mai onoranta ‘profesie’ din lume. Este darul tau pentru lume. Nu, nu este necesar. Nu, NU este nevoie de expertiza ta. Insa cine esti tu sa iti tii darurile astea doar pt tine? Hmmm.
Cine te crezi sa nu dai mai departe ce ai invat? Cine te crezi sa mustesti acolo, singur si trist, sperand ca cineva o sa te descopere si o sa creada in tine si totul o sa fie bine?
Cine te crezi sa te plangi ca totul e mediocru si “lumea nu face nimic sa schimbe ceva” si tu sa te extragi din lumea asta?
Este pura aroganta sa crezi ca darurile tale nu conteaza. Este o insulta adusa Universului. Este ca si cum ai spune: “Doamne, da, e ok, multumesc. sunt ok. nu vreau mai mult pt ca nici altii nu pot mai mult. si stau aici, asa, vegetez, ca poate mor mai repede”.
Ok. It’s your choice.
Suntem atat de liberi incat sa alegem sa murim rapid. Acum. Sa inchidem toate usile. Sa nu primim nimic. Sa nu lasam viata sa fie buna cu noi. Sa nu daruim, sa nu facem, sa nu cerem. Ce rost are?
Ce rost are sa incerci?
Unul singur.
Sa stii ca NU STII NIMIC. Si de aici, completa libertate.
Learn how to get anything you want
Become a MagicBox member – with FREE access to exclusive insights, private Q+As, and inspiring stories, delivered with love to your inbox. (Unsub anytime in a click.)