Stau la biroul meu de acasă, din București, și mă gândesc dacă tot ce am trăit în ultimele 3 luni a fost vis sau realitate. N-am adus cu mine prea multe lucruri – niște scrisori de dragoste de la Ritz-Carlton, facturi, țigări din duty-free și o rochie “turcoaz de Sri Lanka”. Am însă amintiri pentru o viață. Și nu neapărat despre locurile fabuloase în care am fost, ci despre mine, despre transformarea, vindecarea, emoțiile prin care am trecut. Undeva, pe drum, am lăsat să cadă niște măști după care mă ascundeam. Și mi-am regăsit puterea divină de a fi cine sunt, fără regrete, fără vină, fără justificări.
Într-un moment în care simțeam că-mi fuge pământul de sub picioare (sau mai bine zis, de sub pat, că zăceam într-un hotel din KL), am făcut o listă pe telefon cu acele clipe care m-au făcut să cânt, să râd și să plâng de fericire. A funcționat. M-am ridicat și am avut puterea să merg mai departe. Iar acum voi reda lista asta aici, lăsând o parte din mine descoperită. Acea parte care a fost întotdeauna terifiată de a fi văzută. Acea parte care și-a dorit întotdeauna să iasă la lumină.
1. Pe 15 februarie, am plecat de acasă cu exact 960 de lei și one-way tickets to Istanbul. Dar a mai fost ceva pe lângă. Un vis, o dorință imensă de a mă vedea cu claritate, de a simți gustul lumii printre lacrimile sărate de dor.
2. Primul pas important a fost în Otopeni. După 3 zboruri ratate în ultimele 7 luni, cu o frică peste care nu am trecut nici acum complet, am ales să urc în avionul de Istanbul. M-am ales pe mine.
3. În Istanbul am avut 3 zile organizate – cazare, petreceri, transport, bloggeri și conferințe. A fost interesant, însă momentul magic a fost când am “fugit” cu Vlad, ne-am rupt de restul lumii, am găsit o crâșmă în spatele hotelului și am stat pe terasa (în februarie!), lângă foc, am mâncat kebab, am băut cappuccino și am privit oamenii fugind prin ploaia torențială.
Tot de pe terasa aia, am răspuns la câteva zeci de emails și am povestit cu oamenii pe care îi iubesc enorm și care mi-au schimbat viața definitiv: studenții mei.
4. Într-o seară am fost la o gală la Kempinski Ciragan Palace, unul dintre brandurile mele preferate din întreaga lume. Am cunoscut pe cineva. Am negociat un proiect. Și am fost invitați la un prânz light de duminică, pe terasa hotelului.
În duminica aia, toți marketerii erau liberi, comunicarea dintre ei și personalul hotelului nu a fost prea fericită, noi am luat prânzul și abia apoi le-am spus că este complimentary. S-au panicat puțin. Directorul restaurantului a venit la mine cu o foaie și m-a rugat să-mi scriu numele acolo. Am vrut să-i dau o carte de vizită și datele de contact ale persoanei care organizase totul.
Însă el s-a uitat la mine și mi-a spus grav: “Your name is ENOUGH, ma’am.” Oh, the feelings!
5. A doua zi am găsit pe Linkedin o tipă foarte simpatică, angajată la Royal Jordanian. I-am scris. Mi-a făcut pe loc legătura cu cineva de la marketing. În mai puțin de 2 ore aveam bilete de avion Istanbul – Amman – Dubai.
6. A treia zi ne-am mutat la Shangri-La Bosphorus. Îmi aduc aminte că stăteam într-o casă din sticlă din fața hotelului (loc pentru fumători ca noi), beam bere, vedeam avioanele zburând peste Istanbul și îmi făceam planuri de viitor. Niciun plan nu a ieșit așa cum “vedeam” eu atunci. Ci mult, mult, mult mai bine.
7. În ziua zborului spre Amman, ploua. Îmi era teribil de frică. Dar m-am urcat în avionul ăla și am aterizat într-un apus senzațional peste colinele Amman-ului, fericită că sunt. Că visele mele se desfășoară ca un drum de lumină în fața mea.
8. Ajungem la Immigration în Amman, am auzit eu că se poate trece fără viză:)) Îi spun rapid ofițerului cine sunt, ce fac, ce proiect am cu Royal Jordanian, etc. Omul zâmbește: “You are welcome! Go pay your visa.” Și o iau de la capăt: știi cine sunt eu, ce fac, sunt aici să promovez, să scriu. Tipul își agață zâmbetul de urechi și îmi spune și mai apăsat: “You are most welcome, ma’am, please go and pay you (damn) visa!” :))) Pam pam. Arrogant bastard, right? (după asta am aflat și cum se poate trece fără viză).
9. Eram în necunoscut, într-o țară nouă, habar n-aveam la ce să mă aștept. Însă directorul hotelului din Amman (hotel pe care l-am plătit:)) a trimis o mașină la aeroport. Și apoi am descoperit că apartamentul cheap pe care îl luasem prin booking are două camere, bucătărie, living, internet genial și o terasă pe acoperiș cu vedere la clădirile albe ale orașului. Zâmbet!
10. Mi s-au stricat căștile de la telefon, am un talent deosebit în zona asta. Am fost la Carrefour în Amman să-mi iau căști, mă gândeam eu că e ca la noi, sunt de toate în supermarket. La Carrefour, surpriză: niciun alt fel de articol în afară de mâncare. Hmm, ok, poate găsesc în altă parte. Și dau să ies din magazin. Lângă casele de marcat, am văzut un stand mic, de 2×2 metri, unde erau sticle cu lichid de parbriz și… căști. Le-am luat repede, am mers la casă, nu aveau codul de bare pe ele. 5 (cinci) angajați s-au străduit să îmi aducă altele și, până la urmă, să treacă alt cod de bare – doar ca să am eu căștile alea la 30 de lei.
“Welcome to Jordan, ma’am!” The magic!
11. Să mergi cu autobuzul prin Iordania nu este chiar cel mai plăcut lucru din lume. Însă am savurat deșertul, și zăpada de pe crestele dealurilor, și popasurile la magazinele de suveniruri, și oamenii faini – în toate cele 4 ore de zgâlțâieli și “turbulențe”. Iar când am ajuns în Petra, soarele strălucea peste zidurile roz ale citadelei, urându-mi ‘Bun venit!’
12. Pe 22 februarie, de ziua lui Vlad, am stat la Movenpick. Am ales hotelul pentru confort și pentru că era la intrarea în Petra. Însă când am făcut primii pași în lobby, am descoperit unul dintre cele mai romantice, mai fabuloase locuri din lume. Palmieri, argint, marmură, mătase, piele, arome din altă lume. Ah, și da, cea mai bună vită cu ciuperci și smântână din viața mea :))
13. Cât timp Vlad a făcut poze prin hotel, m-am uitat în meniu și am hotărât să-i comand o sticlă de vin iordanian – cadou de ziua lui, să sărbătorim. Însă am adormit și am uitat.
Pe seară ploua, eram obosiți, și oamenii de la hotel tot încercau să dea de noi, băteau la ușă, sunau. Mai să nu răspundem. Când Vlad a deschis ușa, un chelner zâmbitor i-a oferit o sticlă de vin și un platou cu fructe în dar, din partea hotelului. Și da, era exact același vin la care mă uitasem eu.
14. Petra a fost fierbinte, intensă, copleșitoare. M-am bucurat că am ajuns acolo, că am văzut mareția. Nu m-aș mai întoarce. Once in a magical lifetime!
15. Trebuia să ajungem în Aqaba. Din Petra, cam greu. Și uite așa am plătit 65 JOD (400 lei) unui beduin cu mașină de lux, să ne ducă printre dealurile Iordaniei, prin văile regilor, prin magia deșertului până la Marea cea Roșie. Un drum încărcat de emoții și peisaje de pe altă planetă. Și multă, multă Metallica și Lady Gaga la căștile mele cele noi:))
Piesa asta mi-a salvat viața pe drum, adică mi-a dat curaj, m-a făcut să spun DA, acolo unde eu aș fi urlat un NU.
Piesa asta mi-a salvat viața pe drum, adică mi-a dat curaj, m-a făcut să spun DA, acolo unde eu aș fi urlat un NU.
16. Am ajuns la Aqaba într-un apus roșu, intens. Kempinski are camere albe, minimaliste, special create să simți doar parfumul mării și să te răsfeți cu priveliștile de vis la dealurile Israelului sau, până dincolo, în Egipt.
17. Îmi aduc aminte că am mâncat foarte mult și foarte bine la Kempinski Aqaba. Tot felul de bucate locale delicioase, mai ales hummus și miel cu legume. Am văzut pe acolo personaje dintr-o cu totul altă poveste, locuitori ai grotelor, ca să fiu finuță. Dar fiecare om are o poveste și m-am uitat la ei fascinată.
Ne-am bucurat tare, tare când am descoperit că Aqaba este un oraș duty-free, dar și când am cumpărat bilete cheap pentru un drum de 5 ore spre Amman.
Însă povestea era abia la început.
Stay tuned. Va urma!
Learn how to get anything you want
Become a MagicBox member – with FREE access to exclusive insights, private Q+As, and inspiring stories, delivered with love to your inbox. (Unsub anytime in a click.)
Fenomenal! Magistral!
Trebuia sa isi prânzul inainte de ma apuc de citit. Nu mai vreau sa mănânc! Îmi ține loc fericirea si emotia transmisă!
Te iubesc Ioana, multumesc ca existi, multumesc ca faci parte din viața mea!
Felicitări!
Big, big hug!