Ultimele raze ale soarelui învăluie piscina într-o aură de lumini și umbre. Este o seară de vară răcoroasă, în jurul meu este o liniște deplină, iar florile grădinii îmbălsămează aerul cu aromă de miere. Noaptea se lasă peste oraș, becurile licăresc jucăuș, dintr-un colț al barului se aud râsete, iar un foc de artificii invită lumea la aplauze și bucurie. Sunt pe un deal al Clujului, la unul dintre cele mai frumoase hoteluri pe care le-am văzut în viața mea: Grand Italia. Am străbătut jumătate de țară pentru o noapte aici și a meritat fiecare secundă. Iată de ce…

După ce am plecat din Maramureș și traseul nostru s-a schimbat definitiv, am ajuns în Iacobeni, iar de aici aveam o singură posibilitate. Să mergem spre București prin Suceava sau Iași și să petrecem o noapte la cușetă. 

Însă în plimbările mele pe internet am descoperit câteva imagini de care m-am îndrăgostit definitiv. O cameră albă de hotel, un restautant elegant, o terasă cu vedere. Și mi-am zis: vreau să ajung aici! Iar de la vis la realitate a fost un singur pas. Un tren de dimineață pleca din Iacobeni spre Cluj. Sunt vreo 5 ore de mers, dar cine le numără?! Iar din Cluj aveam tren de zi spre București, ca să mai vedem și ceva din țara noastră frumoasă. Simplu! Am trimis un email care a hotărât drumul nostru. În doar câteva ore, ne cazam la Grand Hotel Italia

Am mai fost în Cluj, mi-a plăcut orașul, mi-au plăcut oamenii, însă acum eram într-o misiune. Gândurile mele se îndreptau doar spre universul Grand Italia. Nu aveam ochi pentru altceva. Și zău ca poți să stai câteva zile acolo, fără să te plictisești. 
Antonio Batani este un om de afaceri italian care s-a îndrăgostit de Cluj, încă de la sfârșitul anilor ’90. „Pe vârful acela de deal s-ar potrivi un hotel: cel mai frumos hotel din oraş”, a spus domnia sa. Și visul său a devenit realitate 10 ani mai târziu. Grand Italia Cluj face parte din marea familie Select Hotels Collection și este de o eleganță uluitoare. Are un aer vintage, italian-chic, este primitor și nu te “ține la distanță” cum alte hoteluri mari și impersonale o fac. Aici te simți acasă, în familie. 

Grand Italia nu are rivali, este cel mai frumos și mai elegant hotel din Cluj, poate chiar din România: “are 187 de camere elegante pe nouă nivele, cu o minunată panoramă asupra orașului, un centru pentru reuniuni cu 14 săli de meeting și altele mai mici pentru grupuri de 10 până la 1000 de persoane, restaurant pentru recepții, nunți și banchete până la 700 de persoane, restaurant à-la-carte cu rafinamente ale bucătăriei italiene și internaționale” – ca să citez site-ul orizonturiculturale.ro. Mai multe detalii poți citi aici
Noi am fost cazați la etajul 7, cu o vedere panoramică asupra Clujului. Cerul își schimba nuanța în fiecare secundă, avioanele decolau exact prin spațiul nostru vizual, luminile se aprindeau treptat peste oraș, iar dimineața am avut parte de cel mai frumos răsărit posibil.

Camera în care am stat era imensă, cu parchet din lemn masiv, cu două paturi albe, din piele, cu pilote și perne custom made, cu un birou elegant și o baie absolut uluitoare. Zău că aș fi stat numai acolo. Bineînțeles, aerul condiționat, lumina, televizorul, totul se acționează discret, dintr-un panou aflat lângă pat. Însă după câteva ore de odihnă, am plecat să inspectăm locul, pentru ca nimic parcă nu-mi place mai tare pe lumea asta decât să simt parfumul, aerul, atmosfera unui hotel. 

Lobby-ul este imens și alb, cu discrete nuanțe aurii. Orhidee albe împodobesc recepția, restaurantul este ascuns sub o boltă italiană și se deschide mândru, în alb și frez, sala de bal este decorată în alb, navy și bej, iar terasa îți taie respirația: flori albe, lumini plăcute, liniște, aer curat, eleganță atemporală.
Mi-a plăcut totul enorm, m-am bucurat de micul dejun perfect de la restaurantul italian, de terasă, de vederea superbă asupra Clujului, de biroul micuț din cameră, de paturile albe, de baia luxoasă, de lobby-ul desăvârșit, de oamenii veseli – turiști și angajați, de cafeaua aromată, de focul de artificii, de liftul din sticlă care îți punea orașul la picioare, de florile minunate, de piscină, de grădina superbă.  

Ah, poate te gândești ca tot luxul acesta vine la un preț pe măsură, corect? Ei bine, nu. O cameră dublă deluxe este în jur de 100 de euro pe noapte, cu toate detaliile de mai sus incluse. Este un hotel de 5 stele în care confortul clientului, eleganța și bunul-gust fac legea. 

Și cred că este un dar minunat pentru noi, este o bucurie și o onoare să avem astfel de locuri în România. Visul unui italian a devenit posibil în țara noastră. Visul meu s-a împlinit la Grand Hotel Italia. Mulțumesc! 

Îți recomand din suflet să faci un cadou frumos cuiva drag și să mergeți la Cluj, pentru un weekend romantic la Grand Italia. Este inspirat, surprinzător, elegant și creează amintiri pentru totdeauna. 
Iată mai jos și câteva fotografii realizate de Vlad la Grand Hotel Italia: 


 
Călătoria noastră prin țară a fost posibilă datorită prietenilor de la Genius Travel, Hotel Unirea, La Conac în Bucovina, La Cassa Vișeu, Grand Hotel Italia Cluj, Turquoise Hotel Venus, Tomis Garden Aparthotel Mamaia. Parteneri: F64, KFetele, Ghiduri Turistice, The Trends.  

Pentru mai multe fotografii, povești și aventuri, te invit să ne urmărești pe Instagram sau să cauți hashtag-ul #InvisibleRomania pe Facebook, Instagram, Twitter. Mulțumim!

Learn how to get anything you want

No Comments

  1. Un adevarat hotel de vis. Cel mai deosebit hotel care l-am vazut in Romania si chiar in multe alte tari.

  2. Un hotel la care multi dintre noi viseaza sa isi petreaca macar o noapte. Cu adevarat superb.

  3. Acest hotel iti indeplineste orice asteptare.