Dincolo de vise, dincolo de ambiții, dincolo de destinații, dincolo de amintiri, sunt doar eu. Lumea văzută prin ochii mei nu este nici mai bună, nici mai rea. Este a mea, personală și intimă, desprinsă direct din conștiința care mă aruncă pe drum de fiecare dată, cu și mai mare avânt. Te invit astăzi să pășești în lumea mea…
Aceasta carte reprezintă o încheiere. Mai bine de patru ani am călătorit, am experimentat, am ales locuri cu sufletul, am privit lumea dintr-o perspectivă uneori abruptă, alteori încrâncenată, rareori simplă. Sunt recunoscătoare și fericită că am avut șansa să îmi înșir pe pereții vieții mele fotografiile fabuloase ale lui Vlad, ca pe niște trofee exotice, semne clare că noi am fost ACOLO. Cel mai des le privesc cu uimire. Cu o strângere de inima. De dor și de bucurie că mi-a fost dat să străbat lumea și să mă înclin în fața frumuseții sale.

Toate poveștile de mai jos, toate fotografiile, amintirile, zborurile și experiențele pe care le vei descoperi în paginile următoare au fost posibile și datorită ție. Tu ești personajul principal, pe care îl port cu mine în suflet de fiecare dată și căruia nu încetez să-i mulțumesc!

Dragă cititorule,

îți mulțumesc! M-ai urmat cu încredere peste tot prin lume, mi-ai dat speranță, putere și m-ai făcut să zâmbesc și să cred în bunătatea oamenilor.

În cel mai important moment din viața mea, îți fac o invitație. Hai cu mine într-o nouă aventură. Păstrează poveștile de mai jos în suflet și lasă-mă să te port pe un drum nou. Un drum care va schimba lumea în care trăim, care ne va schimba pe noi.

Mulțumesc pentru zâmbete, încredere, vorbe frumoase și gânduri bune.

Cartea Scris pe cer urmărește drumul nostru prin lume, timp de cinci ani, în povești amuzante, enigmatice sau pur și simplu, extaziate de frumusețile și minunile lumii în care trăim, alături de fotografiile lui Vlad. Sunt 26 de momente prețioase, de amintiri unice, scrise pe cer.

Learn how to get anything you want

No Comments

  1. O carte care nu te lasa sa pleci dintre rândurile ei pana nu ajungi la final.
    As vrea sa o vad si tipărită, peste tot, in vitrinele librariilor