Istoria romantata a unui safari, de Daniela Zeca

Daca te ghidezi dupa titlul acestei carti (oferita de libraria online Libris.ro) asteptarile tale o iau razna spre povesti de dragoste, spre istorisirile chick lit ale unei femei care a descoperit iubirea intr-un clasic safari in Africa. “Ah, s-a mai scris de atatea ori despre asta!”, mi-am spus eu. Si apoi am citit prezentarea de pe verso, in care Alex. Stefaneascu numeste cartea “o replica feminina si postmoderna a lui Maitreyi“. “Mda, cine oare poate scrie ca Eliade?!”, am ras in sinea mea. Insa de la prima pagina am stiut ca ma aflu in fata unei minuni. Istoria romantata a unui safari este mai buna decat Maitreyi. Mult mai buna…

Eu apreciez o carte dupa emotiile pe care reuseste sa mi le transmita si dupa condeiul autorului. Nu conteaza prea mult daca intamplarile sunt vechi sau noi, daca au mai fost spuse de un milion de ori de la facerea lumii sau daca ma identific sau nu cu personajul. Conteaza daca scriitorul in cauza reuseste sa-mi atinga inima.

Fiecare pagina a cartii a fost un adevarat safari pentru mine. M-am delectat cu senzatiile tari, cu gustul arid al desertului si amarui al maslinelor parfumate, cu tristetea erotica a unei iubiri din alta lume, cu miresmele unei Africi necunoscute, rareori intelese, cu obiceiuri tacute si cu povesti de dragoste tainica si surprinzatoare, care lasa in urma lor inimi modificate genetic pentru totdeauna. Pentru ca mereu am crezut ca lumea asta mare iti poate patrunde atat de adanc in suflet incat, destul de curand, te vei vedea nevoit sa traiesti cu ea umblandu-ti prin sange, prin creierul amortit pe vecie de tacerea pamantului, de zgomotul sau.

Cartea Danielei Zeca nu este un roman exotic si nici o poveste de dragoste. Este strigatul unui om care se cauta cu atata ardoare, incat face cele mai nebunesti gesturi, fugind dintr-o lume disparuta din atriumurile inimii sale, ambigua, desantata, lipsita de libertate. Si, totusi, nu reuseste sa se afle. Da gres. Se rateaza. Iar din iubirea gasita intamplator, inecata in sufletul sau si apoi parasita, nu mai ramane decat “otrava unei imbratisari, gustul de lemn crud al gingiilor, refuzand sa creada ca se sfarsise.” Dar teama dispare in final, pentru ca omul e vanator, este un “cruciat al vanturilor”.

Nu va asteptati sa gasiti in aceasta carte povesti romantice si nici macar erotice. Senzualitatea istorisirii vine din gesturi, arome ascutite, gusturi amare ale maslinelor, fructelor si pielii. Totul este senzorial, prea putin exotic sau turistic, prea mult uman, ca atunci cand musti dintr-o fruct pentru prima data si simti cum gustul iti explodeaza in cerul gurii, te infiori de neplacere, ca apoi esenta lui sa iti invadeze tainic simturile si sa devii dependent.

Nu vreau sa va spun mai multe despre carte, pe care v-o recomand din tot sufletul si care, va marturisesc, ma va insoti de acum in calatoriile mele, pentru ca ma invata sa privesc cu ochii inchisi. Vreau doar sa va spun ca Daniela Zeca este directorul canalului TVR Cultural, are mai multe carti interesante publicate si o cariera de exceptie.