Scarperia, orasul cutitelor

Am ajuns in Scarperia din intamplare. Cautand pe Couch Surfing o gazda in Florenta, mi-a raspuns anuntului Rita, invitandu-ma sa locuiesc in casa ei, aflata la 25 de km de Florenta, in inima Toscanei. Si nu am stat prea mult pe ganduri.

Am calatorit cu trenul “regionale” si am facut cam 15 minute din Florenta pana in gara San Piero a Sieve, unde Rita ne astepta vesela, superba si extrem de calda. Am avut ocazia sa locuiesc la persoane minunate in aceasta calatorie, insa Rita a depasit cu mult notiunea de “gazda”.

Ne-a dus cu masina “acasa” si am descoperit un loc in care as fi putut sa ma obisnuiesc sa ma trezesc in fiecare dimineata din viata mea.

Prima plimbare prin micutul si cochetul oras Scarperia mi-a adus zambetul pe buze. Desi aici fiecare se cunoaste cu fiecare, se saluta pe strada si schimba urari de sanatate si fericire, trebuie sa recunosc ca exista ceva imperceptibil care iti da o stare de bine si nu de claustrofobie, desi oraselul are doar cateva strazi.

Mi-au placut la nebunie decoratiunile ramase de la o petrecere locala si care iti aminteau de Craciun, strazile pietruite, parcurile atemporale, castelul cu gradini bogate si statui, imprejurimile insorite, verzi, vii, pline de seva, micile magazine si workshop-uri si mai ales, traditia si pasiunea localnicilor pentru productia de cutite de toate felurile si pentru toate intrebuintarile.

Inca din anul 1400, Scarperia este inregistrata ca producatoare de cutite si majoritatea comerciantilor din Italia veneau aici pentru a le achizitiona. Insa in 1908 a venit prohibitia pe capul lor, o lege interzicandu-le sa produca si sa vanda cutite mai lungi de o palma, ceea ce a redus semnificativ industria artizanala.

Aceasta perioada grea pentru oras a trecut, iar Scarperia si-a dezvoltat si alte dimensiuni, in principal cea turistica. Marturie sta The Palace of the Vicars care domina piata principala din oras si care a vazut multe la viata lui. O sarbatoare anuala importanta se tine aici, in ultima duminica din mai, numita Infiorata. Strazile micului oras, dar si interiorul castelului, sunt decorate cu petale de flori pentru a ilustra o tema care se schimba in fiecare an.

La inceputul lui septembrie, locuitorii din Scarperia se imbraca in costume medievale, participa la parade, aruncari de steaguri si diverse jocuri pentru a celebra “nasterea” orasului.

Desi pare un loc amortit, Scarperia este un orasel vibrant, plin de culoare si caldura. Oamenii sunt binevoitori si clami, vorbesc cu pasiune despre Toscana, muncesc cu drag in micile lor ateliere si te primesc intotdeauna cu un zambet si o vorba buna.

Nu mica mi-a fost mirarea sa aflu ca acest oras a fost cucerit de romani cu multi ani in urma, iar acum aici traiesc cateva sute de emigranti. Plimbandu-ne in jurul castelului, pe sub bolti inflorite si detalii arhitectonice superbe, o fereastra s-a deschis si am fost strigati in limba noastra de o doamna. Romanca, stabilita de multi ani in Scarperia, s-a bucurat nespus sa schimbe cateva vorbe in dulcele grai. Si-a povestit viata, ne-a facut cunostinta cu fetita sa si ne-a urat calatorie placuta.

Ce-am aflat de la conationala noastra? Romanii traiesc in deplina armonie in Scarperia, muncesc in constructii, la ferme sau in mici ateliere mestesugaresti, isi cresc copiii, se bucura de viata linistita si revin in tara doar in vacante. Ce le lipseste? Craciunul! Se pare ca italienii nu sunt atat de pasionati de aceasta sarbatoare ca noi si nu o petrec cu muzica, bautura si veselie maxima.

In drumurile mele prin oras m-am oprit si la biblioteca, parte integranta din castel, pentru a mirosi cartile vechi si pentru a scrie cateva randuri din pivnita unei asezari medievale. Din pacate, timpul nu a fost de partea noastra si in cele doua zile cat am stat, nu am avut ocazia sa vizitez fiecare anticariat, fiecare atelier unde mestesugarii faceau cutite, fiecare magazin in care acestea straluceau pe rafturi, de la varianta impresionanta a sabiilor de pirati si pana la “domolul” cutit de taiat paine.

Insa Scarperia a ramas in sufletul nostru ca orasul in care am cunoscut-o pe Rita si pe iubitul ei, Matteo, niste oameni atat de frumosi, incat sunt mandra si onorata ca am locuit la ei, chiar si pentru doua zile. Si bineinteles, vom reveni cu mare drag, usa lor fiind mereu deschisa.