La Lanterna

Dupa furtuna din noaptea trecuta, soarele a iesit timid si a imbracat colinele Genovei in roz delicat. Batea un vant puternic, insa marea era linistita si imbietoare. Am plecat destul de tarziu de la gazdele noastre, fara sa avem vreun traseu stabilit, lasandu-ne purtati doar de inspiratie si de mirosul de pizza.

Din pacate, bucataria genoveza specifica include mai mult paste si fructe de mare decat ceea ce cautam noi si ne-a fost destul de greu sa gasim o pizzerie cu terasa, iar cand am descoperit-o, preturile si calitatea nu s-au potrivit cu asteptarile noastre.

Apoi am luat-o agale prin Porto Antico, printr-un vant tulburator, am privit din nou oamenii si marfa lor fake, am hranit porumbeii si ne-am intins pe banci la soare. Deja incepuse sa fie cald si o dulce leneveala ne-a cuprins trupurile obosite. Insa eu nu prea sunt genul sa trandavesc cand am la picioarele mele un oras nou si provocator si atunci am luat-o de-a lungul portului, hotarati sa vedem cat mai mult.

Am baut un capuccino ieftin la o bodega din port, am fotografiat pescarii care isi impleteau navoadele, o tanara care realiza mozaic sub un pod, ferestrele genoveze cu rufe puse la uscat, ne-am imbatat cu parfumul marii si incet, incet ne-am indreptat spre atractia Genovei, farul La Lanterna.

Promenada care te duce la far are 800 de m, incepe la Terminal Traghetti (the Ferry-Boat Terminal) si conduce vizitatorii de-a lungul stancilor pana la fortificatii, La Lanterna si la muzeu. Daca acest traseu arata ca intr-un joc pe calculator, cu podele suspendate din lemn si pereti din stanca napaditi de zorele, de sus, privelistea este fabuloasa.

Farul se afla la 117 m deasupra nivelului marii, a fost construit in 1543 si are 365 de trepte pana la lumina care intampina navigatorii. Desi noi am ajuns tarziu si era inchis, am avut parte totusi de o dupa-amiaza de vis, admirand portul in toata maretia lui. O panorama incredibila: soare coborand agale si prelingandu-se pe cladirile din sticla, avioane zburand peste mare, vase de croaziera, apus fantastic peste toata Genova. A fost intr-adevar una dintre cele mai impresionante viziuni pe care le-am avut asupra marii.

Spre seara, ametiti de atata frumusete, am mers in barul “nostru” din centrul Genovei si ne-am delectat cu aceleasi free tapas, un Mojito exceptional si capuccino delicios. Totul mi se parea de poveste, cladirile capatasera o poleiala care iti lua ochii, oamenii erau din ce in ce mai putini pe strazi si totul parea sa ne apartina doar noua. Cucerisem o adevarata fortareata, castigasem timp si era prima data cand ne simteam cu adevarat fericiti.

Insa aceasta stare nu a tinut prea mult. Marea noastra surpriza a fost ca metroul se inchisese la ora 9 si noi trebuia sa ajungem intr-o statie de autobuz indepartata pentru a mai calatori inca vreo 17 statii, pana pe colinele indepartate ale orasului. In statia de autobuz (asteptam si noi ceva, nu stiam exact ce:) am cunoscut un italian fermecator, ca un star de cinema, care – intr-o engleza timida – ne-a luat sub aripa lui si ne-a condus spre destinatie. Pe drum, am discutat despre Romania, despre jurnalism, despre calatorii si despre bucuria de a trai. A fost o experienta foarte placuta.

Am circulat cu un bus aglomerat, oamenii mergeau acasa de la munca sau distractii, si s-au oferit generos sa ne explice unde si cand trebuie sa coboram. M-am simtit ok printre acei oameni, chiar mi-am imaginat traind acolo si sincer, m-as fi putut obisnui:)

La capatul urmatorului bus, o doamna simpatica de vreo 50 de ani ne-a avertizat sa avem mare grija la doua personaje care ne dadeau tarcoale si credeti-ma, am parcurs cele 17 statii spre munte cu frica picurandu-mi in vene. Noapte, poduri, intuneric de nepatruns, statii ascune dupa coline, sosea pustie si in autobuz, doar noi si cei doi “binevoitori”. Din fericire, au coborat si noi am mers linistiti pana acasa, iar cand am ajuns, ceasul batea miezul noptii.

A doua zi ne-am luat ramas-bun si cu bagajele in spate am plecat spre urmatoarea destinatie, mult asteptata Toscana:)